Programul Național FIV (2026)

Programul Național FIV se va relua în curând. Te ajutăm să te pregătești din timp.

Ministrul Muncii a anunțat continuarea Programului Național de Fertilizare in Vitro și în 2026.

Noi suntem aici să te ajutăm să înțelegi ce presupune, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi și cum te poți pregăti pentru momentul în care înscrierile vor fi deschise.

Consultații de infertilitate gratuite

Pentru că știm cât de important este primul pas, în fiecare an, în Programul Național FIV, oferim consultația de infertilitate gratuit, astfel încât fiecare pacient să poată primi îndrumare medicală corectă și sprijin real în drumul spre a deveni părinte.

Suport Complet

Știm că procesul de înscriere în program poate fi anevoios, așa că suntem aici să te susținem la fiecare pas. De la primele discuții și pregătirea documentelor și până la tratament.

La Genesis Athens îți oferim suport complet pentru:

  • Verificarea eligibilității.
  • Pregătirea documentației.
  • Ghidare în procesul de depunere a dosarului.
  • Programarea etapelor de tratament.

Tratamentele acoperite includ atât FIV, cât și ICSI, conform recomandării medicale.

Trimite-ne un mesaj

form-image

Primul pas este să ne lași datele tale și te contactam în cel mai scurt timp, pentru a parcurge împreună drumul spre a deveni părinți.

Prin apăsarea butonului „Trimiteți mesajul”, sunteți de acord cu colectarea, stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră personale exclusiv în scopul gestionării solicitării transmise, în conformitate cu Politica de confidențialitate.