Metoda GIFT (transferul intrafalopian de gameti) este recomandata in special femeilor care sufera de endometrioza sau atunci cand infertilitatea are cauze necunoscute. Conditia esentială pentru ca aceasta metoda sa poata fi utilizata este existenta trompelor uterine sanatoase, dar si a materialului seminal fertil. Metoda GIFT este diferita de fertilizarea in vitro. Dupa extragerea ovocitelor, 3-4 ovule impreuna cu materialul seminal sunt introduse intr-un cateter special, prin intermediul caruia sunt amplasate in trompele uterine.
Aceasta procedura „imita” natura, doarece inseminarea se produce in interiorul trompelor, nu in laborator. GIFT se realizeaza chirurgical, laparoscopic, cu anestezie totala, in ziua extragerii ovocitelor. Daca sunt extrase mai multe ovule, acestea pot fi fertilizate in laborator si pot fi pastrate in congelator, pentru un viitor transfer embrionar in uter. Avantajele acestei metode consta in combinarea tehnicii reproducerii asistate cu diagnosticul laparoscopic, pentru a descoperi cauza infertilitatii, care este de multe ori endometrioza.